Dosar penal din cauza artificiilor de la nuntă

Un bărbat din Comuna Curcani s-a ales cu dosar penal, după ce organizat un foc de artificii, fără să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Olteniţa s-au sesizat din oficiu la data de 03 iulie a.c., ora 23.30, cu privire la faptul că din zona unui restaurant din Olteniţa sunt iniţiate obiecte artizanale, anunţă Biroul de Presă al IPJ Calarasi.

Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că la localul respectiv se desfăşura o petrecere pentru celebrarea căsătoriei lui C. GEANI, fiind organizat un foc de artificii.

Din verificările efectuate s-a stabilit că focul de artificii a fost efectuat de către R. MARIUS-ADRIAN, de 30 ani, din Comuna Curcani, Judeţul Călăraşi, fiind folosite mai multe seturi de artificii. Acesta a părăsit locul faptei până la sosirea poliţiştilor, luând şi resturile ambalajelor obiectelor artizanale folosite.

Din declaraţia verbală a lui C. GEANI a rezultat că a apelat la serviciile lui R. MARIUS-ADRIAN deoarece acesta a pretins că este autorizat să deţină şi să folosească asemenea materiale.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi folosire de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, fără drept, conform Legii 126/1995 R privind regimul materiilor explozive, urmând să se stabilească toate condiţiile în care a fost organizat focul de artificii.

Unii au citit și asta: