Două case arse de la o ţigară. Pompierii s-au luptat cu focul mai bine de 7 ore

foto: www.olteniteanul.ro

În data de 23.06.2010, ora 01.20, patru echipaje specializate din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa au intervenit pe raza localităţii, pe strada Cuza Vodă, la nr. 108, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă,  proprietate individuală, aparţinând lui Vasile T, anunţă Biroul de Presă al ISU Barbu Ştirbei Calarasi.

Potrivit primelor cercetări efectuate la faţa locului de către pompierii profesionişti, incendiul a izbucnit din neglijenţei proprietarului, Vasile T., în vârstă de 53 de ani, care aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a aruncat la întâmplare un rest de ţigară aprins în apropierea materialelor combustibile aflate în locuinţă.

În urma incendiului, proprietarul, Vasile T. a suferit arsuri pe 45 % din suprafaţa corpului, fiind transportat de urgenţă, în stare de comă, la Spitalul de arşi din capitală.

Din cauza distanţei foarte mici dintre casa lui Vasile T. şi casa imediat învecinată, aparţinând lui Silviu I., arderea s-a propagat şi la aceasta, un imobil (P+2 în stare de construcţie avansată), fiind înregistrate pagube materiale în valoare de 300.000 de lei. Pompierii profesionişti au intervenit în acest caz cu 4 autospeciale (două  A.P.C.A.T., 1 A.T.I. şi 1 Iveco Magirus), 2 ofiţeri, 17 subofiţeri şi au lichidat incendiul după aproximativ 7 ore şi 30 de  minute de luptă cu flăcările, valoarea bunurilor materiale salvate fiind estimată în acest caz la suma de 500.000 de lei.

Intervenţia a fost condusă de Prim adjunctul Inspectorului şef al I.J.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi – Lt. col. Diaconu Lucian.

Unii au citit și asta: