Două procese-verbale și o amendă de 1 000 de lei, aplicate de Jandarmeria Călărași

Miercuri, 08 august a.c., în jurul orei 16.00, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași , în timp ce se afla în misiune de patrulare pe raza municipiului Călărași, s-a autosesizat, datorită zgomotului produs de muzica de la un eveniment (nuntă) organizat de o familie de etnie rromă, pe strada București, nr.157, si a intervenit, aplicând două sancțiuni contravenționale în cuantum de 1000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că nuntașii, pe lângă faptul că tulburau ordinea publică datorită zgomotului produs de volumul ridicat al muzicii, își instalaseră grătarele cu mici și carne în curtea anexă a Școlii Generale Nr.1 Carol I, drept pentru care le au fost întocmite două procese -verbale de contravenție, pentru tulburarea liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote, faptă prevăzută la art.2 pct.25 din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și pentru pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în curtea anexă a Școlii Generale Nr.1 Carol I, faptă prevăzută la art.2, pct.13 din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice .

Pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică prielnic desfășurării normale a activităților, Jandarmeria Călărași recomandă cetățenilor să adopte un comportament civic, moral și responsabil, conform legilor și normelor de conviețuire socială.

Unii au citit și asta: