Drăgulin și-a pierdut buletinul, dar tot a votat

Primarul Daniel Drăgulin a votat abia la ora 19:37, dar asta n-a avut legătură cu programul încărcat al edilului sau că, Doamne ferește, ar fi uitat. Liderul PNL Călărași a recunoscut că și-a pierdut cartea de identitate și a trebuit să-și facă una nouă. Noroc că Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor a avut program special, tocmai pentru ca persoanele cu drept de vot să-și poată obține documentul de identitate, în regim de urgență. Primarul a venit să voteze alături de soția sa.

“Prin votul meu am contribuit la o schimbare. Sunt ferm convins că rezultatele din această seară vor demonstra acest lucru. Am votat pentru ca în Parlamentul European să avem oameni care să reprezinte cu cinste România. Am votat ca românii să fie acolo unde le este locul.

Sunt convins că europarlamentarii PNL, pe care i-am votat, sunt cei mai profesioniști, că sunt devotați și adevărați români.” – a declarat președintele Organizației Județene Călărași a Partidului Național Liberal.

Întrebat dacă a urmat exemplu guvernamental în materie de refuz al votului pentru Referendum, Daniel Drăgulin a răspuns: “Eu am urmat ceea ce simt. Normal că am votat și pentru Parlamentul European și pentru Referendum. Consider că nu este corect și principial să refuzi votul câtă vreme se putea vota și cu nu. Nu este în regulă să procedeze astfel mai ales un partid de guvernământ.

Am văzut foarte clar că românii au venit la vor și referendumul a trecut. Acum să vedem ce va ieși după verificarea tuturor buletinelor de vot, dar eu cred că rezultatul va fi unul favorabil, iar PNL va câștiga aceste alegeri.

Unii au citit și asta: