DSP Călărași: Rezultate negative pentru două persoane internate la Boli Infecțioase

Într-un comunicat de presă trimis în cursul serii de vineri, 13 martie 2020, Direcția de Sănătate Publică a județului Călărași a transmis că la acea dată erau 119 persoane monitorizate la domiciliu, dintre care 66 membri de familie, persoane cu o stare de sănătate bună și asimptomatice.

Persoanele respective vin din zonele „galbene” stabilite de Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile ca zone care impun autoizolarea la domiciliu.

Persoanele aflate în autoizolare la domiciliu vor putea părăsi domiciliul după 14 zile, eliberându-li-se adeverințele necesare primirii concediului medical sau a avizului de intrare în colectivitate, după caz.

De la cele 25 de persoane aflate în carantină, de asemenea asimptomatice, cu o stare de sănătate bună, care vin din zonele „roșii” – zone care impun carantina – indicate de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, personalul DSP a recoltat exsudat naso-faringian, 16 probe fiind negative (probele recoltate de la primii veniți), iar 9 sunt în lucru (probele recoltate de la ultimii veniți). Testele se vor repeta în a 12-a și a 13-a zi de carantină.

Dacă rezultatele probelor vor fi negative, persoanele respective vor putea merge la domiciliu.

Probele recoltate conform metodologiei de supraveghere de la doi contacți au fost negative.

Pentru două persoane internate în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Călărași, rezultatele au fost negative, iar pentru o persoană internată vineri, 13.03.2020, proba este în lucru.

Până pe 13 martie 2020, data prezentului comunicat, pe teritoriul județului Călărași nu s-a înregistrat nici un caz de COVID – 19.

Unii au citit și asta: