Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a fost prezentă marţi, 16 noiembrie 2010, în municipiul Călăraşi, pentru a vizita obiective de investiţii din municipiu, finanţate prin programele gestionate de MDRT.
Sala polivalentă, a cărei construcţie a început în 2006, este prima de acest fel din Călăraşi şi va putea fi folosită atât pentru practicarea unui număr mare de discipline sportive în cadrul unor competiţii sau şedinţe de pregătire şi antrenament, cât şi pentru desfăşurarea unor game variate de manifestări artistice.
Capacitatea sălii este de 1.500 de locuri, iar în cazul competiţiilor de box, prin suplimentare cu scaune mobile, se poate ajunge la un număr de 2.500 de locuri. De asemenea, există 4 vestiare pentru sportivi (dotate cu grupuri sanitare), vestiare pentru arbitri şi antrenori, cabinet medical, sală de forţă, spaţii de recuperare şi anexe administrative. Totodată, în zona tribunei au fost prevăzute spaţii speciale dedicate invitaţilor oficiali, presei şi reporterilor sportivi.
În timpul vizitei ministrului Elena Udrea la Călăraşi s-a evitat folosirea termenului de inaugurare, preferându-se, mai degrabă, termenul de “recepţie parţială” pentru că efectiv funcţională sala de sport nu va putea fi gata mai repede de un an de zile, fiind necesare branşarea la sistemul de gaze, apă şi canalizare, amenajarea aleilor de acces, construcţia unei parcări.
Racordarea la reţeaua de gaze, apă şi canalizare va fi realizată tot de firma care a construit şi sala de sport, General Concrete din Cernavodă, după ce aceasta a câştigat licitaţia organizată pentru atribuirea lucrărilor.



