”Eroi călărășeni la Centenar”, expoziție itinerantă de fotografie

Primăria Municipiului Călărași este beneficiara finanțării proiectului ”EROI CĂLĂRĂȘENI LA CENTENAR” de către Ministerul Culturii și Identității Naționale în cadrul măsurilor pe care Guvernul României le-a intreprins cu ocazia sărbătoririi CENTENARULUI MARII UNIRI (1918 – 2018).

Implementarea acestui proiect a revenit colectivului Muzeului Municipal Călărași, care a realizat fotografiile necesare acestei expoziții în colaborare cu colegii de la Muzeul Dunării de Jos din Călărași și de la Muzeul Civilizației Gumelnița din Oltenița.

Expoziția de fotografie cu imagini ale monumentelor și operelor comemorative de război edificate în județul Călărași în memoria eroilor din Primul Război Mondial a fost deschisă simultan în Călărași și Oltenița pe 1 Decembrie, la Razgrad, Bulgaria, pe 7 decembrie 2018, și pe 17 decembrie va fi deschisă în orașul Călărași din Republica Moldova.

Cele trei orașe sunt înfrățite cu municipiul Călărași.

Expoziția cuprinde 30 de panouri cu 29 de fotografii ale unor monumente și opere comemorative și o hartă pe care sunt identificate printr-un simbol localitățile în care sunt edificate monumentele.

Monumentele sunt opere ale unor sculptori români cunoscuți pentru activitatea lor în acest domeniu: Dumitru Mățăoanu, Iordănescu Ioan, Spiridon Georgescu, Teodor Burcă, Vasile Ionescu Varo.

Unele monumente sunt mai impozante, cum ar fi cele din Oltenița, Călărași, Unirea, Budești, Fundulea, Chiselet, Dor Mărunt, Lehliu, Șoldanu, Tămădăul Mare, Ulmeni, altele sunt mai simple, precum sunt cele din Belciugatele, Dorobanțu, Răzvani, Dragoș-Vodă, Ștefănești.

Realizarea lor a reprezentat și reprezintă semne ale cinstirii memoriei celor care au făcut sacrificiul suprem pentru ca România să devină și să rămână Mare, iar prezentarea lor în această expoziție este un modest omagiu adus de călărășeni Centenarului Marii Uniri.

Unii au citit și asta: