Sâmbătă, 17 august 2019, la ora 11.00, iubitorii de artă sunt invitați la Muzeul Municipal Călărași, Str 1 Decembrie 1918 (în Primăria Veche) la vernisajul expoziției de pictură cu lucrări semnate de Camelia Zrain – Explozie de culoare.
Vernisajul va fi și pretextul unor discuții despre Călărașiul copilăriei fiecăruia dintre noi.
Iată ce spune Camelia despre Camelia:
“M-am născut în Miraveda, în frumoasa Românie.
Încă de mic copil m-au inspirat muzele muzicii și literaturii: cântam la mandolină, scriam poezie, citeam toate cărțile care îmi cădeau în mâini – și nu au fost puține!
În clasa I-a, bibliotecara școlii mă numea “micuța mea cititoare”.
În timpul studiilor la IMF București – Facultatea de Farmacie, mi-am întâlnit iubirea care, mai apoi, m-a dus în Valea Bekaa, în Liban.
Era în plin război…!
În toamna lui 1988 m-am mutat în Suedia.
Pictura m-a “găsit” acum câțiva ani – s-a descătușat, ca o necesitate, din adâncul ființei mele.
Marea mea sursă de inspirație a fost expresionistul Vasilij Kandinskij. Și îi mulțumesc artistului Steven Taipale, care m-a învățat bazele.
Când mă gândesc înapoi, departe, în trecut, văd o fetița care desena, cu puținul pe care îl avea, hârtie și creioane colorate. Ochii mei erau una cu culorile – și îmi aduc aminte că atunci am simțit “flow” pentru prima dată.
Fiți bineveniți la expoziția mea!”