Expoziția “Sacrificiu” a românului Mircea Roman, în Mănăstirea Batalha din Portugalia

Mânăstirea din Batalha (nume complet Convento de Santa Maria da Vitória, Mosteiro da Batalha),
cea mai frumoasă construcție sacrală gotică din Portugalia și un simbol al independenței republicii,
va găzdui, timp de patru luni, o expoziție semnată de unul dintre cei mai apreciați sculptori români la nivel național și internațional.

Astfel, sâmbătă, 14 iulie 2018, în prezența oficialităților din orașul Batalha, în claustrul mânăstirii, s-a deschis expoziția Sacrificiu, semnată de sculptorul Mircea Roman, un eveniment organizat în cadrul Proiectului Cultural Contemporanii, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Lisabona.

Momentul a fost marcat printr-un program muzical susținut de corul Orfeão de Loureiro, acompaniat de o orchestra de coarde. Expoziția reunește, sub titlul Sacrificiu, 11 opere monumentale realizate din lemn, lucrări ce reprezintă rezultante unei perioade relevante de meditație și consum artistic ale creatorului. (fotografii de José Luís Jorge)

În acest spațiu din patrimoniu UNESCO, unul dintre cele mai vizitate monumente din Portugalia
acestei perioade, lucrările lui Mircea Roman vor putea fi admirate, timp de peste 3 luni, în porticurile unuia dintre spațiile interioare, dar și în unica uriașa capelă neterminată. Edificiul, sub conducerea vizionarului director Joaquim Ruivo, beneficiază de un program cultural bogat în cadrul căruia toate artele sunt bine reprezentate, adunând, în medie 1.000 de vizitatori pe zi, sosiți de pe toate continentele!

Lucrările lui Mircea Roman sunt eminamente atemporale și libere de erezia post-modernismului și
de tacticile șocante ale prea multor artiști contemporani care se lasă prea ușor influențați de
mișcările artistice la modă. Priviți cu atenție sculpturile lui Mircea Roman și o să descoperiți
dragostea sa pentru cioplitul și pictarea lemnului în milenara manieră tradițională a artei
românești. (Richard Demarco, Marea Britanie)

Înainte de întoarcerea în țară, sculptorul Mircea Roman și organizatorii au participat la o întâlnire
informală la sediul Ambasadei României din Republica Portugheză, la invitația Excelenței Sale
Doamna Ambasador Ioana Bivolaru.

Mircea ROMAN (n. 1958, Băiuț, Maramureș). În 1984 a absolvit cursurile Academiei de Arte
Plastice Ion Andreescu din Cluj, secția sculptură. Selecție premii și distincții: 1988 – Premiul
Atelier 35 București; 1992 – Marele Premiu al Trienalei de la Osaka pentru sculptură; 1993/1994 –
Bursa Delphine Studio, Londra; 2000 – Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Ofițer;
2008 – Medalia de Aur a Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova; 2017 – Premiul
Uniunii Artiștilor Plastici pentru Sculptură. Din 2016 este președintele filialei de sculptură a
Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Mănăstirea SANTA MARIA DA VITÓRIA, mai cunoscută ca Mănăstirea Batalha (bătălia), este
situată în localitatea cu același nume, Batalha, în zona de centru a Portugaliei și este cea mai
renumită construcție sacrală gotică de cult din spațiul lusitan. A fost construită între secolele XIV și XVI, în amintirea victoriei repurtate de către regele portughez João I (1385-1433), în bătălia de la Aljubarrota, contra trupelor castiliene, moment întemeietor al istoriei Portugaliei ca stat
independent. Mânăstirea este impresionantă nu doar prin dimensiunile ei, ci și prin soluțiile
arhitectonice și prin și prin bogăția decorației gotice. Din 1983 monumentul a fost inclus pe lista
patrimoniului mondial cultural UNESCO și se bucură anual de sute de mii de turiști din întreaga
lume.

Unii au citit și asta: