24h/24h

Fără cozi: contribuabilii pot avea acces la informaţii online

ghisee

Acordarea serviciilor la distanţă este unul din obiectivele A.N.A.F. în strategia de îmbunătăţire a relaţiei dintre contribuabili şi autorităţile fiscale. Proiectul modernizării administraţiei fiscale cuprinde şi Spaţiul Privat Virtual, o aplicaţie online prin intermediul căreia contribuabilii persoane fizice îşi pot verifica propria situaţie fiscală.

Sistemul permite obţinerea informaţiilor privind obligaţiile de plată ale contribuabililor persoane fizice, depunerea declaraţiilor de venit ( fără a fi necesară printarea formularelor), solicitarea şi eliberarea adeverinţelor de venit şi a certificatelor de atestare fiscală, precum şi verificarea sumelor aferente contribuţiilor de asigurări sociale declarate de către angajator.

Tot aici se pot afla conturile de trezorerie unde se pot plăti obligaţiile fiscale, confirmarea încasării sumelor plătite, precum şi a compensărilor şi restituirilor făcute de A.N.A.F. După data înregistrării în Spaţiul Privat Virtual, prin intermediul acestuia se vor primi deciziile de impunere emise de A.N.A.F., fără a mai fi necesară deplasarea la ghişeu sau la oficiul poştal.

Pentru vizualizarea informaţiilor dorite contribuabilii trebuie să se înregistreze ca utilizatori ai serviciului Spaţiul Privat Virtual pe portalul ANAF, secţiunea Servicii online/Serviciul înregistrare persoane fizice în Spaţiul Privat Virtual. Autentificarea în sistem se poate face prin înregistrarea cu user şi parolă, prin completarea datelor de identificare online şi alegerea modului de aprobare a inregistrării în sistem, respectiv aprobarea la ghişeu sau aprobarea online, în acest din urmă caz fiind necesară completarea numărului de înregistrare a unei decizii de impunere emisă de A.N.A.F.

Dacă nu există o asemenea decizie de impunere, contribuabilii trebuie să se prezinte la organul fiscal în vederea verificării şi certificării datelor completate online.

Pentru detalii cu privire la înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual se pot accesa tutorialele video de pe pagina dedicată a www.anaf.ro sau se pot cere informaţii la birourile de servicii pentru contribuabili ale administraţiilor finanţelor publice.

Timpul contribuabililor este preţios! Prin accesarea serviciilor puse la dispoziţie prin SPV, se eliberează o parte semnificativă din timpul petrecut la cozile de la ghişeele administraţiilor fiscale.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty + nineteen =

To Top