Femeile liberale sunt hotărâte să ajute USL să câştige alegerile în jud. Călăraşi

Marţi, 23 octombrie, Organizaţia Femeilor Liberale din Călăraşi s-a întrunit într-un birou permanent mai „altfel” decât de obicei. Întâlnirea femeilor liberale a avut loc în municipiul Olteniţa, în sala de şedinţe pusă la dispoziţie de Primăria Municipiului.

La evenimentul politic a participat şi deputata Lucia Varga, care a apreciat activitatea Organizaţiei de Femei a PNL Călăraşi ca fiind una dintre cele mai active din ţară. Lucia Varga a precizat că se bucură de o bună colaboare şi cu Răducu  Filipescu, liderul liberalilor din judeţul Călăraşi şi vicepreşedinte la nivel naţional al PNL.

Femeile liberale sunt hotărâte să participe activ la campania electorală pentru alegerile parlamentare astfel încât, în judeţul Călăraşi, USL să aibă un scor electoral cât mai mare.

Liberalii din Călăraşi au arătat că au încredere în femei, pentru colegiul 5 – Camera Deputaţilor fiind anunţată candidatura unei femei: Raluca Surdu.

Raluca Surdu are 34 de ani, este căsătorită, are un copil şi o carieră profesională în domeniul asistenţei juridice. Liberala spune că după ce va câştiga postul de parlamentar va lupta pentru interesele întreprinderilor mici şi mijlocii şi pentru deschiderea portului din Olteniţa.

Raluca Surdu speră ca la alegerile din 9 decembrie să obţină peste 50% din voturile date de alegătorii din Colegiul uninominal nr 5: Municipiul Olteniţa, Căscioarele, Chiselet, Chirnogi, Crivăţ, Mitreni, Radovanu, Spanţov, Ulmeni

Unii au citit și asta: