in ,

Află care sunt primii paşi pentru a fi fericit

Dacă atunci când te priveşti în oglindă sau te analizezi prin introspecție, primele gânduri care îţi trec prin minte sunt negative, legate de eşecurile tale, de minusurile şi de defectele pe care le ai, înseamnă că nu ai reuşit să te accepţi aşa cum eşti, lucru care te-ar putea împiedica să te dezvolţi ulterior. Sigur, unele persoane sunt motivate să devină mai bune, atunci când se privesc cu ochi critici, dar o astfel de atitudine poate crea şi frustrări, lăsându-ţi impresia că nu eşti şi nu vei fi niciodată suficient de bun pe cât ţi-ai dori.

Pentru a te putea simţi mult mai bine în propria piele, trebuie să începi să lucrezi cu tine însuţi pentru a învăţa să te accepţi aşa cum eşti. Această acceptare nu este o auto-limitare însă, ci o conştientizare şi o „îmbrăţişare” a tot ceea ce te defineşte, incluzând atât calităţile, dar şi defectele, ce te va ajuta în timp să transformi slăbiciunile în puncte forte şi chiar să le îmbunătăţeşti pe cele deja puternice, ori să dezvolţi noi abilităţi. Acceptarea este de fapt un mod de a trăi în prezent, fără a te raporta la trecut sau la viitor, subliniază How Stuff Works.

Iartă-i pe cei care ţi-au greşit! Toate sentimentele negative pe care le acumulezi şi pe care le păstrezi în interior atunci când ceilalţi te-au dezamăgit te împiedică să te bucuri cu adevărat de existenţa ta şi îţi pot periclita chiar şi sănătatea. Iertarea pare simplă „în teorie”, dar este mult mai dificilă „în practică”, însă există strategii care te pot ajuta să găseşti o cale de împăcare. În plus, ai o mulţime de motive să îl ierţi pe cel care ţi-a greşit.

De asemenea, iartă-ţi propriile greşeli. Poate încă te mai învinovăţeşti pentru oportunitatea pe care ai lăsat-o să îţi alunece printre degete, pentru cuvintele aprige pe care le-ai spus unui apropiat sau pentru un lucru rău pe care l-ai făcut. Însă aşa cum ai învăţat să îi ierţi pe cei care ţi-au greşit, învaţă să te ierţi şi pe tine însuţi.

Un alt pas important este legat de fixarea unor obiective fezabile. Stabilirea unor ţeluri este extrem de importantă pentru dobândirea bunăstării personale, însă atunci când acestea sunt imposibil de realizat, nu faci altceva decât să îţi alimentezi sentimente negative şi te vor determina să te simţi dezamăgit de tine însuţi. O metodă eficientă pentru a-ţi fixa obiectivele este tehnica SMART, prin care poţi evalua dacă ţelurile tale sunt specific şi concret formulate, măsurabile, accesibile sau tangibile, realiste şi cât timp îţi consumă realizarea acestora.

Nu-ţi pierde speranţa! Oricât de dificile ar fi momentele prin care treci şi oricât de mult acestea îţi întunecă judecata, te frustrează şi te fac să te simţi dezamăgit de propria-ţi persoană, adu-ţi aminte că la capătul fiecărui tunel se află o luminiţă, subliniază The Change Blog. Speranţa este un dar preţios pe care nu ar trebui să îl ignori, iar păstrarea unei atitudini pozitive asupra lucrurilor te va ajuta să vezi şi „partea plină a paharului“.

Citeşte mai mult: http://semneletimpului.ro/