Festivalului Internaţional de Folclor “Hora Mare”: Programul pe zile

În perioada 12 – 18 August 2019 are loc, la Călărași, a XXVII-a ediție a Festivalului Internaţional de Folclor “HORA MARE”.

Luni, 12 august 2019, deschiderea Festivalului de Folclor a fost anunțată de ansamblurile folclorice din județul Călărași.

Marți, 13 august 2019, cele 8 grupuri care și-au anunțat prezența la festival s-au prezentat în fața oficialităților.

La ora 18:00 a avut loc parada portului popular, pe traseul strada București, zona Orizont, monumentul ”Cruci” – ”Primărie”.

La ora 19:45 a avut loc recitalul susținut de Niculina Stoican, urmat de programul grupurilor din Argentina, Armenia, Bulgaria, Franța, Italia și Lituania.

Miercuri, 14 august 2019, începând cu ora 09:30, călărășenii s-au putut bucura de animația stradală, după următorul program:
* zona Orizont – Georgia și Lituania
* zona Magnolia – Italia și Bulgaria
* zona Tribunal – Franța și Argentina
* zona fostei Primării / Colegiul Economic / foișor Parc Central – Armenia și Serbia

Joi, 15 august 2019, programul începe la 9:30, în Parcul Central, unde vor fi prezente toate ansamblurile
Prezentator va fi Ștefan Nițu.

Programul serii va începe la ora 20:00, cu ”Seara Românească”, susținută de ”Ansamblul Bărăganul” – spectacol & soliști.
21:00 – Recital Virginica Neagu
21:45 – Bărăganul
22.00- Recital Plăieșii
23:00- INCHIDERE – Bărăganul

Vineri, 16 august 2019

19:00 – Bulgaria
19:35 – Franța
20:10 – Recital Mariana Căpitănescu
21:00 – Recital Leonard Petcu
21:45 – Litiania
22:45 – Serbia
23:15 – INCHIDERE

Sâmbătă, 17 august 2019

9:30 – Atelier de dans – scenă platou

19:00 –Bulgaria
19:25 – Franța
19:50 – Recital Constantin Măgureanu
20:40 – Italia
21:00 – Armenia
21:40 – Argentina
22:20 – Georgia
23:00 – ÎNCHIDERE

Duminică, 18 august 2019

19:00 – GALA FESTIVALULUI

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță va susține un scurt discurs de închidere oficială a festivalului.

19:25 – Armenia
19:00 – Argentina
19:40 – Bulgaria
20:00 – Recital Constantin Enceanu
20:45 – Franța
21:00 – Georgia
21:15 – Italia
21:30 – Lituania
21:45 – Serbia
22:00 – Bărăganul
22:15 – Tablou final
22:30 – ÎNCHIDERE FESTIVAL

În zilele de miercuri, joi, vineri și sâmbătă o parte din ansamblurile străine vor susține spectacole în localități din județul Călărași

Unii au citit și asta: