Preşedintele organizaţiei judeţene Călăraşi a Partidului Naţional Liberal, Răducu Filipescu a mărturisit, că dacă tot a rămas PDL la putere, odată cu victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale, el şi-ar dori ca liderul PDL Călăraşi, Marian Dinulescu să obţină o funcţie în noul Guvern al României.
Filipescu spune că politica i-a situat în repetate rânduri pe poziţii adverse dar, totuşi, el şi-ar dori să-l vadă pe Dinulescu la Guvern: „Ne-am mai dat la ţurloaie, dar între noi este o relaţie veche…”. Răducu Filipescu crede că prezenţa lui Dinulescu la Bucureşti ar putea fi benefică pentru Călăraşi, prin atragerea unor fonduri necesare dezvoltării.
„Dacă ajută Călăraşiul, se ajută pe el”- a menţionat Filipescu, care a apreciat şi că din funcţia de prefect al judeţului Călăraşi, Marian Dinulescu ar putea face mult bine pentru comunitate.