in

Filipescu (PNL): “Nu ne place Geoană, dar mergem cu el ca să scăpăm de Băsescu”

Filipescu il sustine pe GeoanaAstăzi, la Bucureşti, PSD şi PNL au semnat un “acord pentru ieşirea României din criză”, în fapt un acord anti-Băsescu prin care PNL se angajează să sprijine candidatura lui Mircea Geoană cu condiţia ca acesta, dacă va fi ales preşedinte, să-l numească pe Klaus Iohannis în poziţia de prim-ministru.

Prima reacţie la acest acord a venit din partea liderului PNL Călăraşi, Răducu Filipescu, care nu s-a arătat extrem de încântat de asocierea cu PSD însă a recunoscut că aceasta este singura soluţie pentru înlăturarea lui Traian Băsescu şi impunerea lui Klaus Iohannis drept şef al Guvernului: “De ce mergem noi cu PSD şi Geoană? Ca să scăpăm de Băsescu. Nu ne îndrăgostim de PSD, nu ne place Geoană, ne interesează ca Johannis să ajungă în fruntea ţării, ca premier, şi să scoată România din Criză.

Preşedintele organizaţiei judeţene Călăraşi a Partidului Naţional Liberal a mai apreciat că “guvern mai slab ca Boc nu poate să existe… Iohannis e în stare măcar să numere.”

Citiţi aici, integral, acordul între PSD şi PNL