in

Focar nou de varicelă în Călăraşi. 8 cazuri la o creşă din Calarasi

Un nou focar de varicelă a fost descoperit în cadrul Creşei Săptămânale din Călăraşi, unde au fost depistate opt cazuri de boală. În această grădiniţă sunt înscrişi 58 de copii, de unde şi riscul crescut de declanşare a unei epidemii, varicela având un grad ridicat de contagiozitate, până la 98% dintre persoanele nevaccinate care intră în contact cu un bolnav vor contracta boala.

În România, vaccinul împotriva varicelei nu este inclus în calendarul naţional de vaccinări, de aceea medicul epidemiolog dr. Camelia Truică, din cadrul DSP Călăraşi recomandă părinţilor să cumpere acest vaccin şi să se prezinte cu copilul la medicul de familie pentru vaccinare.

Săptămâna trecută, 11 cazuri de varicelă au fost depistate la Grădiniţa nr.4 din Calarasi. Primul focar de varicelă din Calarasi, anul acesta, s-a manifestat în rândul elevilor de la Colegiul Naţional Barbu Ştirbei , unde s-au înregistrat cel puţin 10 cazuri de îmbolnăviri.