Fotbal: Dunărea Călărași joacă la Buftea

Miercuri, 28 martie 2018, începând cu ora 16.00, pe terenul sintetic al FRF de la Buftea va avea loc partida CS Baloteşti – Dunărea, din cadrul etapei a 23-a, amânată din cauza vremii nefavorabile.

Prima confruntare dintre cele două echipe a avut loc anul trecut la Călăraşi, mai exact pe 23 august 2017, în cadrul etapei a 4-a.

Dunărea s-a impus cu 2-1. Eugen Nica de la oaspeţi a deschis scorul încă din minutul 2, egalarea survenind după o oră şi 2 minute graţie reuşitei semnate de Valentin Alexandru (64). Cu 7 minute înainte de final, fundaşul central Bogdan Şandru a înscris golul victoriei iar Dunărea a rămas cu toate cele 3 puncte.

La acel joc, actualul antrenor, Dan Alexa, a urmărit partida din tunelul de acces, banca tehnică fiind condusă de Ion Manu. Ilfovenii l-au avut pe bancă pe Laurenţiu Diniţă.

Înaintea celui de-al doilea duel, Dunărea ocupă primul loc cu 59 de puncte în vreme ce Baloteştiul e pe 17 cu 24 de puncte. În ultima rundă a 26-a, Dunărea n-a jucat, câştigând prin neprezentare partida cu Olimpia Satu Mare, scor 3-0.

CS Baloteşti n-a mai făcut deplasarea la Motru pentru disputa cu Pandurii din cauza vremii nefavorabile iar partida a fost amânată. În pauza de iarnă ilfovenii s-au întărit cu fraţii Herea, Claudiu şi Ovidiu, ei marcând golurile Baloteştiului în ultimul joc disputat acasă cu UTA Arad şi încheiat la egalitate, 2-2.

Călăraşi – 23 august 2017: Dunărea – CS Baloteşti 2-1

Au marcat: V. Alexandru (64), B. Şandru (83) / E. Nica (2)

Dunărea: C. Lungu – I. Ţenea, Fl. Ibrian, B. Şandru, S. Matei (56 Şt. Mardare), B. Danciu, G. Preoteasa, S. Pană, B. Kanda, A. Puşcaşu (60 Al. Pop), V. Alexandru (86 Cr. Puşcaş). Rezerve: G. Popa – Fl. Niculae, Al. Dincă, Al. Roşca.

Antrenor: Ion Manu

CS Baloteşti: Al. Iordan – C. Dedu, A. Răuţă, B. Marciuc, N. Filip, Al. Coman (62 M. Neagu), L. Ion, A. Gojnea (74 F. Paraschiv), D. Ciubuc (79 A. Suciu), A. Pătraşcu., E. Nica. Rezerve: C. Fulga – C. Mirescu, Ad. Hurdubei, V. Andrei.

Antrenor: Laurenţiu Diniţă.

Cartonaşe galbene: Fl. Ibrian (28), B. Kanda (35), B. Danciu (67), G. Preoteasa (88) / B. Marciuc (72), Lucian Ion (74)

Arbitru: Robert Avram; Asistenţi: Marian Truţă, Alexandru Mihăilă.

Unii au citit și asta: