Fotbal: Până când poți cumpăra bilete pentru meciul de duminică

Duminică, 10 februarie 2019, de la ora 12.00, arena Ion Comşa va găzdui partida Dunărea Călăraşi – Concordia Chiajna, din cadrul etapei a 23-a a ligii I Betano.

Începând de joi, 7 februarie s-au pus în vânzare biletele.

Prețurile sunt după cum urmează:

Tribuna I: 15 LEI
Tribuna a II-a: 20 LEI
Peluze: 10 LEI
Family: 15 LEI
Tribuna acoperită: 50 LEI

Program casă bilete:

Vineri, 8 februarie: 10.00-17.00
Sâmbătă, 9 februarie: 10.00-14.00
Duminică, 10 februarie: 10.00-14.00

Prima confruntare stagională dintre cele două echipe s-a consumat pe 1 octombrie 2018, partida încheindu-se atunci la egalitate, 1-1. Dunărea a deschis scorul în minutul 44 prin Hamidou Keyta, care a transformat o lovitură de la 11 metri, acordată după un fault a lui Nivaldo asupra lui Mediop Ndiaye. Gazdele au revenit şi au egalat după pauză prin Andrei Prepeliţă în minutul 60.

Înaintea returului de la Călăraşi, Dunărea ocupă locul 12, cu 18 puncte, în vreme ce Concordia e pe 13, cu 17 puncte. În prima rundă din 2019 Dunărea a remizat acasă, 1-1 cu FCSB, în vreme ce Concordia a fost învinsă, tot pe teren propriu, de FC Botoşani, cu 1-0.

Pentru partea a doua a sezonului, Concordia s-a întărit cu fundaşii Joao Meira, Liassine Cadamuro şi Andrei Radu (care s-a pregătit în Turcia cu Dunărea!), mijlocaşul Jules Iloki şi atacantul Marius Alexe. Formaţia pregătită de Adrian Falub a renunţat la Dan Bucşa (reziliere contract), Paul Batin (va juca în Cipru la Doxa Katokopia) şi Ronaldo Deaconu (va evolua la echipa croată, NK Gorica).

Unii au citit și asta: