În cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, 19 – 25 aprilie, poliţişti de prevenirea criminalităţii au mers în mijlocul copiilor Grădiniţei nr. 7 „Harap Alb” din Municipiul Călăraşi, unde au desfăşurat o acţiune preventivă, intitulată „Micul poliţist pentru o zi”
Copiilor li s-au prezentat obiectele din dotarea poliţistului şi le-a fost explicat modul şi situaţiile în care sunt folosite acestea.
Pentru prevenirea dispariţiilor, poliţiştii au ţinut să se asigure că cei mici îşi cunosc numele de familie şi adresa la care locuiesc şi că nu pleacă niciodată de acasă fără a cere voie părinţilor sau persoanelor adulte cu care locuiesc.
Poliţiştii au verificat şi dacă cei mici cunosc situaţiile în care pot cere ajutor prin apelarea sistemului de urgenţă 112 şi că nu trebuie să se joace, sunând la acest număr în alte situaţii care nu presupun intervenţia de urgenţă.
La finalul activităţilor, preşcolarii au primit diplome pentru participarea la această acţiune.