Inedit și gratuit: Întâlniri în spațiile de creație ale artiștilor vizuali

Sâmbătă și duminică, 21- 22 septembrie 2019, în intervalul orar 12:00–20:00, are loc ediția specială de Ateliere de Artă Deschise în București. Evenimentul este organizat în cadrul Proiectului Cultural Contemporanii, sub egida Festivalului Internațional George Enescu, și este realizat cu sprijinul Nuclearelectrica, în calitate de sponsor principal.

Parteneri ai evenimentului sunt Gemini Solutions, Pan Food, Sano Vita, Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.

Studiourile creative a 53 de artiști vizuali cu specializările pictură, sculptură grafică, ceramică, sticlă, metal, textile sunt deschise publicului pentru vizitare în București, pe 21 și 22 septembrie, între orele 12:00-20:00. Profilurile artiștilor vizuali și hărțile amplasării spațiilor de creație, deschise pentru vizitare, sunt disponibile pe site-ul www.ateliere.net. Pentru a ușura periplul prin oraș, beneficiați și de opțiunea de ghidare prin GPS în aplicația ATELIERE, disponibilă pe platformele iOS și Android.

„Suntem onorați să facem parte din inițiativa culturală a Proiectului „Contemporanii” și să ne implicăm în susținerea artei și a creatorilor acesteia. Deși, la prima vedere, pare că producția de energie nucleară se situează într-o zonă opusă, în cea a științei și tehnicii, ceea ce producem noi este practic rezultatul muncii, al talentului, al pregătirii ani în șir, al oamenilor. Nuclearelectrica valorizează oamenii și potențialul lor creativ din toate domeniile și este alături de promotorii acțiunilor de educație și dezvoltare socială prin competențe și talent în societatea românească” – Cosmin Ghiță, director general Nuclearelectrica

În cadrul acestui eveniment, accesul publicului este liber.

Artiștii ale căror spații de creație pot fi descoperite în ultimul weekend al evenimentului, 21-22 septembrie 2019, sunt:
Iosif Amarandei (sculptură), Roxana Elena Ardeleanu (pictură), Marina Aristotel (pictură), Diana Brăescu (pictură), Florin Bârză (pictură), Otilia Măndescu Canavra (grafică), Alin Carpen (sculptură), Alexandru Căzănaru (sculptură), Titi Ceara (sculptură), Sergiu Chihaia (textile), Constantin Cioc (pictură), Cristian Dobrescu (ceramică), Cristina Ciobanu Dobrescu (ceramică), Cătălin Geană (sculptură), Cornelia Gherlan (pictură), Elena Gheorghe (sculptură), Eugen Ilina (sculptură), Eusebiu Josan (pictură), Georgiana Manea Josan (pictură), Rodica Lomnășan (grafică), Andrei Marina (sculptură), Ioan Medruț (sculptură), Ruxandra Sibil Mermeze (textile), Nicolae Moldovan (ceramică), Florin Mocanu (pictură), Mihai Moldovanu (textile), Laurențiu Mogoșanu (sculptură), George Moscal (pictură), Manuela Moscal (grafică), Vasile Murivale (pictură), Mircea Nechita (grafică, sticlă, metal), Cristina Nedelea (pictură), Vasile Pop Negreșteanu (pictură), Cătălin Oancea (sculptură), Ileana Oancea (sculptură), Dumitru Pasima (sculptură), Adrian Pîrvu (sculptură), Cristian Pentelescu (sculptură), Ana Asavei Pietraru (pictură), Ana Zoe Pop (sculptură), Eugen Raportoru (pictură), Daniel Răgușitu (pictură), Mircea Roman (sculptură), Oana Roșca (textile), Constantin Rusu (pictură), Matei Șerban Sandu (grafică), Victor Olivier Săraru (sticlă, metal), Loredana Stancu (grafică), Elena Surdu Stănescu (sculptură), Nicolae Stoian (grafică), Ileana Ștefănescu (pictură), Lucian Țăran (ceramică), Andreea Toma (pictură), Floarea Țuțuianu (grafică), Răzvan Vasilescu (textile), Iulian Vîrtopeanu (ceramică), Florentina Voichi (pictură), Marian Zidaru (sculptură), Victoria Zidaru (textile, sculptură).

Unii au citit și asta: