Haine și încălțăminte, confiscate de jandarmii călărășeni

Duminică, 21 iulie a.c., în cursul dimineții, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, aflat în misiune de patrulare pe raza localității Mănăstirea, jud. Călărași, a depistat în zona locului de organizare a oborului săptămânal, trei persoane ce ofereau spre vânzare diferite articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, tip sport, inscripționate cu numele unor mărci consacrate în domeniu.

La solicitarea jandarmilor de a prezenta documentele de proveniență pentru cele 78 de produse comercializate, aceștia au declarat că nu dețin astfel de documente.

Bunurile, susceptibile a fi contrafăcute, au fost ridicate de jandarmi în vederea confiscării, iar celor trei comercianți de ocazie le-au fost întocmite actele de sesizare, fiind înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor privind săvârșirea infracțiunii de “punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută și sancționată conform Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Unii au citit și asta: