Handbal: Doi jucători de la AHC Dunărea Călărași, convocați la naționala României

Federația Română de Handbal a programat cantonamentul lotului de seniori pentru meciurile de calificare la Campionatul European de Handbal Masculin din 2022 (Mens Euro EHF 2022) în perioada 29 octombrie – 9 noiembrie 2020.

32 de echipe se luptă pentru 20 de locuri rămase la turneul final.

Gabriel Bujor și Gabriel Dumitriu, sportivi legitimați la AHC Dunărea Călărași, au fost convocați la naționala de seniori a României pentru meciurile cu Suedia si Muntenegru.

Calificările campionatului vor începe pe 5 noiembrie 2020 și se vor desfășura până pe 2 mai 2021, echipele luptând pentru 20 de locuri la turneul final din Ungaria și Slovacia, care se va disputa în perioada 13-30 ianuarie 2022.

Din grupele de calificare, fac parte următoarele țări:
Grupa 1: Franța, Serbia, Belgia, Grecia.
Grupa 2: Germania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Estonia.
Grupa 3: Republica Cehă, Rusia, Ucraina, Insulele Feroe.
Grupa 4: Islanda, Portugalia, Lituania, Israel.
Grupa 5: Slovenia, Olanda, Polonia, Turcia.
Grupa 6: Norvegia, Belarus, Letonia, Italia.
Grupa 7: Danemarca, Macedonia de Nord, Elveția, Finlanda.
Grupa 8: Suedia, Muntenegru, România, Kosovo

Anul acesta, România va disputa două meciuri: în Suedia, pe 5 noiembrie și acasă (Baia Mare), pe 8 noiembrie, cu Muntenegru. Celelalte meciuri din grupă vor avea loc anul viitor, în martie, aprilie și mai.

Câștigătorii și echipele clasate pe locul doi ale tuturor celor opt grupe, precum și cele mai bune patru echipe de pe locul trei vor câștiga un loc la turneul final. Pentru a determina care sunt cele patru echipe de pe locul trei „cele mai bune”, se va stabili un clasament general care să includă toate cele opt echipe de pe locul trei, după finalizarea calificărilor.

Campionatul European de Handbal Masculin din 2022 va fi cea de a 15-a ediție a Campionatului. Evenimentul va fi găzduit de Ungaria și Slovacia. Meciurile vor avea loc la Budapesta, Debrecen, Veszprém și Szeged în Ungaria și Bratislava și Košice în Slovacia.

Unii au citit și asta: