Handbal feminin: CS Danubius Călărași pierde primul meci din 2020

Miercuri, 8 ianuarie 2020, au avut loc meciurile de handbal feminin din cadrul Diviziei A, Seria B.

A fost ultima etapă a primei jumătăți din sezonul regulat (a 14-a).

Fetele de la CS Danubius Călărași s-au deplasat la București, pentru meciul cu ACS SC. 181 SSP.
Chiar dacă a fost la conducere la pauză (11:12), Danubius Călărași a pierdut la diferență de 3 goluri (21:18).

De cealaltă parte, CSU Neptun Constanța a înregistrat prima înfrângere din acest sezon. Partida cu Știința București a fost una echilibrată. Un gol a făcut diferența: CSU Știința București – CSU Neptun Constanța 22:21 (9:10).

În cadrul aceleiași etape, CSM București Diva a câștigat în fața sportivelor de la HC Dinamo București la diferență uriașă (41:26, 17:16 la pauză).

În urma acestor rezultate, Neptun Constnța coboară pe locul 2, iar CSU Știința București devine noul lider în clasament. CS Danubius Călărași rămâne în continuare pe locul 5.

Etapa următoare, a 15-a, marchează începutul clei de-a doua jumătăți a sezonului.

Meciurile au loc pe 11 ianuarie 2020. CS Danubius Călărași va juca cu liderul clasamentului, CSU Știința București, în sala Concordia Chiajna, de la ora 11:00.

Celelalte meciuri ale etapei:
CSM București Diva – CSU Neptun Constanța
ACS Spartac UNEFS București – HC Dinamo București

În această etapă nu va juca ACS SC. 181 SSP București.

Foto: Facebook / CSU Știința București

Unii au citit și asta: