in

Handbal masculin: Adversarii Dunării Călărași în prima etapă

Sezonul 2020-2021 din Liga Zimbrilor pornește la drum după o pauză de 6 luni.

Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a decis luni, 24 august 2020, ca primele trei etape din sezonul 2020-2021 să se desfășoare în sistem Turneu.

Conform comunicatului Consiliului de Administrație, a fost aprobată amânarea etapelor 1, 2 și 3 din Liga Zimbrilor din 19.08, 22.08, 29.08 pentru 15, 16, 17 septembrie 2020.

În funcție de eventualele modificări în calendarul cupelor europene, ce vor fi anunțate de EHF pe 3 septembrie, va fi stabilit și restul calendarului competițional.

FRH a stabilit sancţiuni pentru cluburile care nu respectă regulile anti-COVID-19. Astfel, cluburile vor fi obligate să plătească amenzi cuprinse între 5000 şi 10.000 de lei în cazul în care nu sunt respectate regulile COVID-19.

Deacă o echipă are 3 cazuri COVID-19 şi meciul nu se poate disputa din această cauză, formaţia în cauză va pierde cu 0-10 meciul, iar la două astfel de abateri, aceasta poate fi exclusă din campionat.

Meciurile vor avea loc la Sala Polivalentă din Sfântu Gheorghe, fără spectatori.

Programul primelor 3 etape:
Etapa 1 – 15 septembrie 2020:
CSM Reșița – CSM Focșani
CSM București – Divizia A Loc 1
AHC Dobrogea Sud Constanța – CSM Bacău
AHC Dunărea Călărași – HC Buzău
CS Minaur Baia Mare – CSM Vaslui
SCM Poli Timișoara – AHC Potaissa Turda
CSA Steaua București – Divizia A Loc 2
CSM Făgăraș – CS Dinamo București

Etapa 2 – 16 septembrie 2020:
CSM Focșani – CS Dinamo București
Divizia A Loc 2 – CSM Făgăraș
AHC Potaissa Turda – CSA Steaua București
CSM Vaslui – SCM Poli Timișoara
HC Buzău – CS Minaur Baia Mare
CSM Bacău – AHC Dunărea Călărași
Divizia A Loc 1 – AHC Dobrogea Sud Constanța
CSM Reșița – CSM București

Etapa 3 – 17 septembrie 2020:
CSM București – CSM Focșani
AHC Dobrogea Sud Constanța – CSM Reșița
AHC Dunărea Călărași – Divizia A Loc 1
CS Minaur Baia Mare – CSM Bacău
SCM Poli Timișoara – HC Buzău
CSA Steaua București – CSM Vaslui
CSM Făgăraș – AHC Potaissa Turda
CS Dinamo București – Divizia A Loc 2

Ultimul meci oficial al Dunării Călărași a fost pe 12 martie.

Handbaliștii de la AHC Dunărea Călărași vor intra în carantină timp de 14 zile înainte de începutul meciurilor.

Antrenorul Gabriel Armanu a declarat: “Am revenit cu bine după perioada de inactivitate de 14 zile și ușor,ușor atingem pragul pregătirilor așa cum ne-am propus. Noi ne desfășurăm activitatea normal.
Cu răbdare și bun simț se rezolvă toate.
Ducem lipsa jocurilor amicale și ale întâlnirilor cu suporterii noștri, dar și ale întâlnirilor cu micii handbaliști călărășeni de la Școala de handbal AHC Dunărea Călărași.
În privința noilor transferați, despre Alexios Karimpov putem spune că este deja integrat în lot după o săptămână de antrenamente. Săptămâna viitoare sosește și Amin Yousefinezhad, în timp ce Aleksey Ganchev și Artsem Padasinau mai întârzie câteva zile, fiind condiționați de evoluția pandemiei.”

AHC Dunărea Călărași a încheiat sezonul 2019-2020 pe locul 7:
1. CS Dinamo București
2. AHC Potaissa Turda
3. CS Minaur Baia Mare
4. AHC Dobrogea Sud Constanța
5. CSM București
6. CSA Steaua București
7. AHC Dunărea Călărași
8. SCM Politehnica Timișoara
9. CSM Focșani
10. CSM Bacău
11. CSM Făgăraș
12. CSM Vaslui
13. HC Buzău
14. CSM Reșița