Herpes de pe crucea popii

crucePoţi să iei herpes de pe crucea pe care ţi-o vâră popa sub nas, să o pupi?! Indiferent că e din argint sau lemn…

Hooo…!!! Prea-credincioşilor, nu aruncaţi cu pietre! Întreb şi eu. Da, ştiu. Crucea este simbolul biruinţei Vieţii asupra morţii, Jertfa supremă a lui Hristos redusă la nivel de simbol. Dar oare chiar se impune sărutarea acestui simbol?! Are efect real crucea, mai mult decât în imaginaţia credinciosului?

E adevărat că sunt multe taine pe care oamenii nu le-au desluşit până astăzi. Agheasma, sau apa sfinţită, rămâne nestricată ani de zile, performanţă la care nu ajung nici sucurile pline de E-uri. E adevărat că mai apare câte un credincios care spune că i s-a stricat agheasma. Unii zic că n-a avut preotul har, ori că Dumnezeu şi-a întors faţa de la păcătos. Cine ştie?!

Am văzut prin filmuleţe cu demonizaţi că ţipă dracii din posedaţi ca toate alea când apropie popii crucea. Ăsta este un argument pentru a sprijini ideea că acest simbol înfricoşează demonii. Oare?! Dar Iuda când l-a trădat pe Iisus nu era demonizat?! Clar era. Altfel nu avea cum să facă ce a făcut. Atunci cum de a putut un posedat să se apropie de Fiul Lui Dumnezeu şi să-L sărute?!

Adică dracii se tem de cruce dar de Fiul Domnului mai puţin?! Să fim serioşi! Prea îmi pare mie că, din păcate, crucea a cam ajuns un obiect de recuzită în dotarea măscăricilor ce se folosesc de sentimentele şi credinţa oamenilor. Doamne, iartă-mă!

Marius STROE | infoMuntenia.ro