Fapt divers

„Idei din Țara lui Andrei”: finanțări de 200.000 de euro, pentru 13 proiecte

Peste 130 de proiecte de mediu și educație profesională au fost înscrise în cea de-a 6-a ediție a competiției „Idei din Țara lui Andrei”.

13 proiecte câștigătoare vor primi fiecare până la 20.000 de euro din partea OMV Petrom.

Proiectele câștigătoare propun soluții pentru câteva din problemele comunităților din 9 județe din România.

„Proiectele înscrise au adresat soluții inovatoare pentru probleme de mediu și educație profesională din comunitățile din România. De la imprimante 3D în laboratoare de practică pentru elevi , la soluții de reciclare selectivă, numărul mare de proiecte înscrise – peste 130 – ne arată că inițiativa, responsabilitatea și dorința de schimbare sunt prezente în mințile și inimile românilor.” a declarat Mona Nicolici, Manager Departament Sustenabilitate, OMV Petrom.

Peste 130 de proiecte propuse de persoane fizice, organizații nonguvernamentale, instituții și unități de învățământ sau instituții publice au fost înscrise în competiție în perioada aprilie – mai 2017.

Dintre acestea, publicul și juriul au selectat 13 idei câștigătoare din 9 județe din România: Bihor, Suceava, Alba, Brașov, Prahova, București, Gorj, Maramureș și Ilfov.

7 dintre ele propun soluții pentru dezvoltarea educației profesionale prin crearea spațiilor de studiu și dotarea laboratoarelor școlare, iar 6 proiecte adresează probleme de mediu prin acțiuni de ecologizare și valorificare a resurselor în mod responsabil.

În perioada 24 mai – 27 iunie, proiectele au trecut printr-un proces amplu de jurizare, în urma căruia au fost evaluate.

Publicul a avut oportunitatea să voteze proiectul preferat, contribuind astfel cu 30% din nota finală. Restul de 70% a fost reprezentat de către evaluarea unui juriu compus din 12 membri: reprezentanți ai ONG-urilor, ai OMV Petrom, jurnaliști și experți în domeniul responsabilității sociale.

„Pornind de la conceptele Smart și Conectivitate s-a născut ideea de Hub Educațional dedicat elevilor de liceu. SmartLab aduce un element nou într-un mediu educațional clasic și le va permite elevilor să învețe pe echipamente moderne și să se orienteze către o carieră în domeniul tehnic. Venim cu o structură nouă de studiu, într-un cadru non-formal care încearcă să atragă elevii interesați de tehnologie.” a declarat Claudiu Radu Bauxbam, inițiatorul proiectului SmartLab, unul din proiectele câștigătoare.

Proiectele câștigătoare vor primi finanțarea și vor demara implementarea în decurs de un an, pentru a contribui la rezolvarea unor nevoi din comunitățile din România.

Pe parcursul celor 6 ediții ale competiției „Idei din Țara lui Andrei”, OMV Petrom a oferit finanțări în valoare totală de aproximativ 900.000 de euro pentru peste 80 de proiecte.

Mai multe informații despre câștigătorii competiției sunt disponibile pe
http://itla.taraluiandrei.ro/

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + 4 =

To Top