info

Iliuţă insistă că vrea să cumpere Avicola Călăraşi

oua Avicola

Tranzacția începutului de an este, cu siguranță, vehiculata vânzare a Avicola Călărași. Agrointeligența a aflat, în exclusivitate, că nu poate fi vorba despre o vânzare, cel puțin nu în acest moment. Este vorba, de fapt, de o strategie de consolidare a pieței cu doi actori: Aaylex, deținătorul brandului Coco Rico, și milionarul Vasile Iliuță, agricultorul ce deține locul 30 în Agrointel Top 50 cei mai bogați fermieri din România.

În urmă cu două luni, Iliuţă declara pentru actualitateacalarasi.ro: ,,Intenţionez să preiau, o parte, din activele societăţii Avicola Călăraşi şi, la ora actuală, sunt în discuţii avansate cu cei din Consiliul de Administraţie. Suma pe care sunt dispus să o ofer, se ridică la, aproximativ, 6 milioane de euro, ce provin dintr-un credit bancar, dar şi din contribuţie proprie. Activele pe care le voi prelua reprezintă fermele de reproducţie şi incubaţie, găinile ouătoare, care mai sunt în prezent, precum şi abatorul, în afară de ferma de la Buciumeni”.

În ciuda anunțului privind o eventuală închiriere a unor capacități de producție de către Aaylex-Coro Rico, planurile lui Iliuță rămân neschimbate. Mai mult, acesta are în vedere o colaborare cu Avicola Buzău. ”Închirierea va continua și după ce voi prelua Avicola Călărași. Am banii pregătiți și toate garanțiile bancare. După ce voi câștiga licitația pentru preluarea activelor Avicola Călărași voi colabora cu Aaylex. În mod clar, dacă tot acest aranjament de business se va produce vom ajunge pe locul întâi pe piața crescătorilor de păsări, detronând Transavia”, a declarat, în exclusivitate pentru Agrointeligența, Vasile Iliuță.

 

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one + 17 =

To Top