in

În vara aceasta: Concert Mika în România

Orange îl aduce în premieră în România pe MIKA la Orange PrePay Party, într-un eveniment cu intrarea liberă care va avea loc sâmbătă, 24 iulie, pe plaja H2O din Mamaia.

Pe 8 ianuarie 2007, artistul britanic MIKA lansa primul său single, „Grace Kelly”, melodie ce a ajuns în scurt timp în fruntea clasamentelor din întreaga lume şi avea să fie primul pas către transformarea lui MIKA într-un fenomen al muzicii pop. Primul său album – „Life in Cartoon Motion” s-a vândut în peste 6 milioane de exemplare şi l-a ajutat să câştige un BRIT Award şi să fie nominalizat la premiile Grammy. În septembrie 2009, MIKA şi-a lansat cel de-al doilea album – „The Boy Who Knew Too Much” – care se bucură de un succes imens. Melodiile „We Are Golden” şi „Rain” de pe acest album ocupă la rândul lor vârfurile clasamentelor.

Muzician excepţional, MIKA a urmat cursurile Royal College of Music din Londra şi se spune ca vocea sa atinge 5 octave, dar este în acelaşi timp şi un entertainer de succes – concertele sale atrag sute de mii de oameni în întreaga lume.

Primul concert al artistului în România se desfăşoară în cadrul celui de-al cincilea eveniment Orange PrePay Party, serie care a adunat până acum mai mult de 100.000 de spectatori. Din 2007, la Orange PrePay Party au cântat Sophie Ellis-Bextor, Akon, Sugababes, Duffy şi I Am Kloot. Duffy a suţinut anul trecut concertul pe aceeaşi plajă din Mamaia unde va cânta şi MIKA, locul devenit tradiţional pentru desfăşurarea evenimentelor de vară Orange.