Incendiu de vegetație uscată, în Oltenița

În cursul după-amiezii de luni, 25 mai 2020, un echipaj specializat de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa a fost solicitat să acţioneze la marginea localităţii, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, pe un teren viran, proprietate ce aparține domeniului public al localității.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul de vegetație uscată se manifesta cu flacără şi cu fum dens, existând risc de extindere a arderii din cauza vântului.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 30 de minute.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea vegetației uscate.

În urma incendiului, de această dată, nu s-au înregistrat pagube materiale, însă prin intervenţia lor eficientă, pompierii au reuşit să stopeze extinderea arderii, care ar fi putut pune în pericol bunurile materiale din imediata vecinătate.

Igienizarea de primavară poate constitui un real pericol de incendiu, care se poate solda cu pagube materiale însemnate

Potrivit analizei statistice a incendiilor din ultimii ani, în această perioadă a anului se manifestă o creştere alarmantă a numărului de arderi necontrolate, ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor cu vegetaţie uscată, iar în cele mai multe cazuri, focul se extinde la gospodăriile populaţiei sau la păduri, provocând însemnate pagube materiale şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.

Perioada de primavară se caracterizează prin cel mai mare număr de incendii, aceste evenimente nedorite având loc în special în mediul rural, şi nu de puţine ori pagubele materiale provocate de acestea sunt consistente.

Unii au citit și asta: