Înșelăciune prin metoda accidentul. Polițiștii au reținut 5 persoane.

Polițiștii din Călărași, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat 3 percheziții într-un penitenciar și la locuințele unor persoane bănuite de comiterea mai multor înșelăciuni prin metoda accidentul.

Cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

La data de 08 noiembrie 2017, polițiști de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au efectuat trei percheziții într-un penitenciar din Giurgiu și și la locuințele unor persoane din județul Ialomița.

Activitățile au fost desfășurate pentru documentarea activității infracționale a cinci persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 42 ani, care ar fi comis mai multe infracțiuni de înșelăciune prin metoda accidentul.

Din cercetările efectuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, a rezultat că, în perioada septembrie – octombrie 2017, aceștia ar fi contactat telefonic mai multe persoane și, prin inducerea în eroare cu privire la implicarea în accidente de circulație a membrilor familiei victimelor, le-ar fi solicitat acestora diferite sume de bani.

În sarcina celor 5 persoane, dintre care 4 aflate în executarea unor pedepse cu închisoarea pentru comiterea de infracțiuni grave, s-a reţinut comiterea a 5 infracţiuni de înşelăciune, victimele fiind persoane vârstnice, din judeţul Călăraşi. Prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită este de 29.000 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 3 telefoane mobile, cartele telefonice, aproximativ 2000 euro, precum și documente privind depuneri de numerar.

Faţă de cele 5 persoane polițiștii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.

În activități au fost angrenați polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Călărași, polițiști de la Serviciul Criminalistic Călărași și de la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Călărași.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița și Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Unii au citit și asta:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*