Inspecția muncii începe verificarea societăților care folosesc zilieri

Începând cu data de 19.03.2018, în cadrul Campaniei naţionale privind verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, cu modificările şi completările ulterioare, campanie declanşată de către Inspecţia Muncii şi care se va derula până la data de 30.11.2018, ITM Călăraşi va efectua controale în unităţile din judeţ care folosesc acest tip de personal.

Activitatea de control va viza modul în care beneficiarii de lucrări aplică şi respectă prevederile actului normativ menţionat mai sus.

În acest sens se vor efectua verificări cu privire la:

-modul în care beneficiarul stabileşte activităţile pe care urmează sa le desfăşoare zilierul, locul executării activităţii şi durata acesteia;

-completarea Registrului de evidenţă a zilierilor, înainte de începerea activităţii, conform legii;

-informarea zilierului cu privire la activitatea pe care urmează să o presteze, precum şi cu privire la drepturile şi obligaţiile sale;

-modul în care se asigură securitatea şi sănătatea în muncă a zilierilor;

-instruirea zilierilor înainte de începerea activităţii şi/sau la schimbarea locului de muncă, cu privire la pericolele la care poate fi expus şi la măsurile de prevenire şi protecţie pe care trebuie să le respecte;

-modul în care s-a solicitat zilierilor asumarea pe propria răspundere, prin semnătură, că starea sănătăţii le permite desfăşurarea activităţilor repartizate de beneficiar;

-punerea la dispoziţia zilierilor a echipamentelor de muncă adecvate, care nu creează un pericol pentru securitatea şi sănătatea acestora;

-asigurarea, în mod gratuit, a echipamentelor individuale de protecţie adecvate activităţii desfăşurate de zilieri;

-modul în care beneficiarul exercită controlul asupra modului de îndeplinire a lucrărilor.

-comunicarea de îndată, către inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs, a oricărui eveniment în care au fost implicaţi zilieri;

-modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la utilizarea zilierilor pentru desfăşurarea de activităţi necalificate cu caracter ocazional în anumite domenii de activitate din economia naţională, stabilite de legiuitor.

În situaţia în care se vor constata încălcări ale prevederilor Legii nr.52/2011, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, cu modificările şi completările ulterioare, se vor aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de acest act normativ.

Unii au citit și asta:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*