in

Inspectori de muncă din 18 judeţe, instruiţi la Călăraşi

instruire itm calarasi

În perioada 06-08.06.2016 ITM Călăraşi a organizat o acţiune de instruire a inspectorilor de muncă din 18 judeţe (Argeş, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vrancea ) şi municipiul Bucureşti.

Instruirea s-a desfăşurat în cadrul “Acţiunii de control privind verificarea respectării prevederilor legale referitoare la expunerea lucrătorilor la agenţi chimici la locul de muncă” iar formatori au fost doi inspectori de muncă din cadrul Inspecţiei Muncii.

Factorii de decizie din Uniunea Europeană sunt preocupaţi de prevenirea / combaterea efectelor adverse ale substanţelor chimice asupra sănătăţii umane şi a mediului, concomitent cu asigurarea unor condiţii de concurenţă deschisă şi echilibrată pentru industrie.

Pentru domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, Inspecţia Muncii a fost nominalizată ca şi autoritate competentă pentru controlul aplicării legislaţiei de implementare a noilor prevederi referitoare la regimul substanţelor chimice.

Acţiunea de instruire a inspectorilor de muncă a implicat şi o vizită la SC COMCEH SA unde au fost prezentate aspectele care trebuie verificate cu ocazia unui eventual control , aspecte impuse de noile reglementări legislative.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost făcute şi prezentări de diferite sortimente de mănuşi de protecţie utilizate numai pentru contactul cu substanţe chimice.

Eeste pentru prima dată de la înfiinţarea Inspecţiei Muncii când ITM Călăraşi a avut ocazia de a organiza un astfel de eveniment.