Ioana Ignat și DJ Sava au lansat “N-am nevoie” VIDEO

Ioana Ignat şi DJ Sava colaborează pentru prima oară pe piesa “N-am nevoie”. Este o melodie cu un beat care aminteşte de muzica anilor ’90, plus o uşoară percuţie de dancehalll.

DJ Sava a lansat noua piesă chiar de ziua sa. “N-am nevoie” îl uneşte pe artist cu una dintre cele mai apreciate voci noi din ţară, Ioana Ignat. Single-ul are un vibe de zile toride de vară, dar cu o oarecare melancolie prin vocea inconfundabilă a Ioanei. Acest nou release este compus de Theea Miculescu, Mihai Cătălin Tamazlicaru, Răzvan Dediu, Alex Antonescu (Zagga) şi Ioana Ignat.

De producţie s-a ocupat DJ Sava împreună cu Mihai Cătălin Tamazlicaru, Răzvan Dediu şi Alex Antonescu (Zagga). DJ Sava a declarat următoarele despre colaborare:

“Mă bucur foarte mult că s-a întâmplat ca de ziua mea să lansez «N-am nevoie» – pentru că astăzi nu am nevoie de nimic, doar de prieteni şi oameni dragi. Ioana este un artist foarte talentat, iar vocea ei se potriveşte perfect pe această piesă.”

Citește mai mult: www.infomusic.ro

Unii au citit și asta: