Marți, 26 noiembrie 2024, pompierii militari din Călărași au organizat o convocare de pregătire a operatorilor economici – sursă de risc, precum şi o întâlnire cu șefii serviciilor private pentru situații de urgenţă care activează la nivelul județului Călărași.
Întâlnirea a evidențiat interesul sporit al agenților economici față de gestionarea eficientă a situațiilor de urgență, fiind marcată de o participare numeroasă. Specialiștii ISU au prezentat noile reglementări din domeniu și au oferit recomandări practice pentru organizarea activităților specifice.
Scopul evenimentului a fost consolidarea colaborării între autorități și operatorii economici, în vederea minimizării riscurilor și asigurării unei reacții prompte în situații critice.