ISU Călărași: Pompierii militari s-au despărțit de trei colegi

Marți, 14 iulie a.c., într-o atmosferă plină de emoție, pe platoul din faţa Detaşamentului Călăraşi, pompierii călărăşeni s-au despărțit astăzi de trei dintre colegii lor de arme, care, după o lungă activitate depusă în slujba țării, se retrag pentru a se bucura de o binemeritată odihnă și de o pensie liniștită alături de cei dragi.

Este vorba de plutonier adjutant şef Oloianu Doru, plutonier adjutant şef Marica Tănase şi plutonier adjutant Badea Gheorghe.

Inspectorul şef al I.S.U. „Barbu Știrbei” al județului Călărași i-a felicitat pe pompieri militari, le-a mulțumit pentru întreaga activitate pe care au desfășurat-o în cadrul unității noastre şi le-a urat să se bucure de multă sănătate și de viață lungă.

Camarazii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călărași le doresc celor mai tineri pensionari să aibă parte de multă sănătate, liniște în familie și pensie lungă.

Unii au citit și asta: