Iulie – decembrie 2018: Handbal Feminin la Călărași- Promovăm sănătatea prin mișcare

A fost lansat proiectul Handbal Feminin la Călărași – Promovăm sănătatea prin mișcare, derulat în baza unui contract de finanțare nerambursabilă.

Proiectul este finanțat în baza finanțat în baza Legii 350/2005.

Finanțator este Primăria Călărași. Sumele necesare proiectului presupun 147 600 lei din bugetul Primăriei Călărași și 30 000 lei – contribuție beneficiar.

Activitățile propuse în cadrul proiectului fac referire la disciplina sportivă handbal – secția feminin, iar perioada de desfășurare a acestora este iulie – decembrie 2018.

Aspectele principale, atât din punct de evdere sportiv, cât și ca impact financiar sunt date de următoarele activități propuse în cadrul proiectului și au ca scop dezvoltarea handbalului feminin în Călărași:
1. Participarea la campionatele naționale cu două grupe de vârstă
2. Cantonament de pregătire centralizată
3. Meciuri amicale de pregătire
4. Pregătirea continuă a sportivelor înscrise în cadrul clubului

În prezent, La călărași sunt înscrise peste 70 de fete, cu vârste cuprinse între 9 și 19 ani. Timpul de pregătire și resursele financiare sunt alocate fiecărei fete, în funcție de vârstă și de interesul manifestat. În decursul desfășurării activităților, poate fi urmărit progresul înregistrat de sportive de la o lună la alta, iar cele care participă la campionatele naționale vor fi legitimate în cadrul clubului.

Transparența este permanentă, toate informațiile fiind afișate pe site-ul www.csdanubius.wordpress.com sau pe paginile de socializare. Site-ul federatiei, www.frh.ro, are datele despre participări la rubrica competiții.

Fetele au fost înscrise pe baza documentelor care atestă starea bună de sănătate a acestora, ce permite practicarea sportului, dar și pe baza rezultatelor bune de la școală.

Unii au citit și asta: