La data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 22:43, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un vecin și-ar fi dat foc locuinței.
În urma controlului efectuat, a reieșit faptul că în jurul orei 22:30, un bărbat, de 39 de ani, pe fondul consumului de alcool și-ar fi incendiat o cameră a locuinței sale, situată în comuna Jegălia, județul Călărași.
În urma incendiului, au ars obiectele vestimentare din cameră și elemente din lemn ale acoperișului, aferente camerei.
Incendiul a fost stins de lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Borcea, care au stabilit cauza probabilă ca fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea internării, iar în urma probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.