Judecător din Călărași, exclus din magistratură. Semne de întrebare peste decizia CSM

justitia

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pare să se afle într-o situație fără precedent, după ce a decis excluderea din magistratură a unui judecător care se afla în concediu medical.

Magistratul este din Călărași și se afla în covalescență după ce suferise o intervenție chirurgicală complexă. Asta nu i-a împiedicat pe magistrații CSM să decidă exluderea din magistratură a judecătoarei Tudorache Neluța Marinica.

…decizia nu este bătută în cuie, până la o pronunțare definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu ne vom axa atenția asupra motivelor pentru care Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât ca judecătoarea Tudorache să fie exclusă din magistratură, mai cu seamă că decizia nu este bătută în cuie, până la o pronunțare definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Vom ridica, însă, două semne de întrebare vis-a-vis de modul în care CSM a luat decizia.

Primul semn de întrebare are legătură cu respectarea legislației în ceea ce privește aplicarea de sancțiuni atunci când angajatul se află în concediu medical. Iar din moment ce, conform Constituției, “Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției” , nu ne imaginăm că acest lucru ar fi posibil în afara legii.

Bunăoară, articolul 60, alin. 1, lit. a, din Codul Muncii prevede că un salariat nu poate fi concediat “pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii”. Ori cei de la CSM erau deja la curent cu situația medicală a judecătoarei în momentul în care au pronunțat decizia. Dacă excluderea din magistratură nu echivalează cu un act de concediere, atunci spuneți voi ce este!

Aceeași faptă, decizii diferite?

Încă un semn de întrebare ridicat de deciziile CSM are legătură cu cercetarea unei alte judecătoare, acuzată și ea de săvârșirea de abateri disciplinare conform art. 99 litera “l” din Legea 303/2004. Dacă în cazul judecătoarei Tudorache s-a decis excluderea din magistratură, pentru aceeași încadrare în cazul altei judecătoare s-a decis doar suspendarea din funcție pe o perioadă de două luni. Ciudat, nu?! Aceeași faptă, decizii diferite?!

Dintr-un semn de întrebare se nasc alte întrebări. De ce nu a așteptat Consiliul Superior al Magistraturii întoarcerea din concediul medical a judecătoarei și apoi să decidă sancțiunea?
Dacă judecătorii CSM au luat decizia de excludere din magistratură a călărășencei Tudorache Neluța sub pericolul sancțiunii legale de nulitate a actului, dacă se va dovedi că s-a acționat nelegal, cât de mult s-a dorit excluderea din magistratură a judecătoarei? Și de ce…?!

Unii au citit și asta:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*