40 de pompieri din cadrul Detaşamentului Călăraşi şi Secţiei de pompieri Dragalina au intervenit pe raza localităţii Vâlcelele pentru deblocarea căilor de acces şi pentru a degaja zăpada acumulată în exces în 20 de gospodării individuale, majoritatea acestor gospodării aparţinând unor persoane vârstnice. Oamenilor li s-a creat astfel acces la magaziile de lemne, la adăposturile de animale şi la cele de provizii.
Pompierii militari coordonaţi de comandantul Detaşamentului Călăraşi, maior Adrian Păduraru, s-au deplasat cu două autocamioane de intervenţie şi au intervenit cu lopeţi pentru a ajuta oamenii care aveau nevoie disperată de ajutor, în condiţiile în care, în mai multe gospodării, zăpada depusă în curţi depăşea nivelul acoperişurilor caselor, atingând înălţimi de 3 şi chiar 4 metri. Misiunea s-a încheiat cu succes după aproximativ 4 ore de muncă.
Pompieri militari din cadrul Secţiei Lehliu Gară au intervenit pe raza localităţilor Dor Mărunt ( satele Ogoru şi Dâlga) şi Ileana (sat Răsurile) pentru deblocarea căilor de acces şi pentru a degaja zăpada acumulată în exces în 10 gospodării individuale, majoritatea acestor gospodării aparţinând unor persoane cu vârste înaintate.
Oamenilor li s-a creat astfel acces la magaziile de lemne, la adăposturile de animale şi la cele de provizii. 24 de pompierii militari coordonaţi de comandantul Secţiei Lehliu Gară, căpitan Cătălin Gheorghe, s-au deplasat un autocamion de intervenţie şi au intervenit cu lopeţi, cazmale şi târnăcoape pentru a ajuta oamenii care aveau nevoie disperată de ajutor, în condiţiile în care, în mai multe gospodării, zăpada depusă în curţi depăşea nivelul acoperişurilor caselor, atingând înălţimi de 4 metri. Misiunea s-a încheiat cu succes după aproximativ 5 ore şi jumătate de muncă asiduă.
Pompieri militari din cadrul Secţiei Lehliu Gară în cooperare cu 40 de pompieri militari din cadrul U.S.I.S.U. Ciolpani au intervenit pe raza localităţii Săruleşti, halta Mostiştea, pentru deblocarea căii ferate şi deszăpezirea trenului marfar 43.434, cu 25 de vagoane în compunere, surprins de viscol cu mai multe zile în urmă.
Pompierii militari coordonaţi de comandantul Secţiei Lehliu Gară, căpitan Cătălin Gheorghe şi cei 40 de pompieri de la U.S.I.S.U. Ciolpani, coordonaţi de 2 ofiţeri, s-au deplasat la intervenţie cu două autocamioane de intervenţie, o autospecială de descarcerare grea şi un autobuz şi au intervenit cu lopeţi, cazmale şi târnăcoape pentru a debloca trenul marfar, zăpada depusă de jur-împrejurul trenului atingând înălţimi de 3,5 – 4 metri şi chiar 5 metri, în anumite locuri .
Misiunea s-a încheiat cu succes după aproximativ 11 ore de muncă asiduă. Trebuie menţionat că din cauza temperaturii foarte scăzute, – 17 grade Celsius, pe parcursul intervenţiei, personalul a fost folosit la deszăpezire prin rulaj, în schimburi, oferindu-se pentru scurt timp, perioade de recuperare şi încălzire. În jurul orei 05.00 misiunea a fost finalizată.











