in

La zi: 22 octombrie – curiozităţi, aniversări

1873: La Palatul Schönbrunn, Kaiserul Wilhelm I al Germaniei, împăratul Franz Joseph I al Austro-Ungariei și țarul Alexandru al II-lea al Rusiei semnează acordul celor trei împărați, care vizează izolarea Franței.

362: Templul lui Apollo din Daphne este distrus de un foc misterios.

1883: A fost inaugurată Opera Metropolitan din New York City, unul dintre centrele culturii muzicale mondiale. Cu acest prilej s-a interpretat opera Faust, a compozitorului francez Charles Gounod (1818-1893).

1895: În Gara Montparnasse din Paris, un tren a deraiat, a depășit capătul liniei, a pătruns 30 m pe peron și a ieșit prin fațada gării.

1911: A apărut revista literară, artistică și socială Flacăra, sub directia lui Constantin Banu.

1932: A treia Conferință balcanică de la București, la care participă Albania, Grecia, Iugoslavia, România și Turcia. Se pun bazele unui pact politic balcanic bazat pe principiul neagresiunii.

1964: Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel pentru Literatură, declarând că nu dorește să fie „transformat” de acest premiu
1968: Apollo 7 a aterizat conform planului, coborând în Oceanul Atlantic după ce a orbitat de 163 de ori în jurul Terrei.â

1974: A fost inaugurat Centrul Național de Fizică București.

1991: Arhiepiscopul Bartolomeu I este ales cel de–al 270–lea patriarh ecumenic al Constantinopolului, liderul spiritual al ortodocșilor din întreaga lume.

S-a născut azi:
1846: Dimitrie Brândză, medic, naturalist și botanist român, membru al Academiei Române și fondator al Grădinii Botanice din București (d. 1895)
1866: Aglae Pruteanu, actriță română(d. 1941)
1870: Ivan Alexeevici Bunin, scriitor rus, laureat al Premiului Nobel (d. 1953)
1907: Cella Serghi, scriitoare română (d. 1992)
1943: Catherine Deneuve, născută Catherine Fabienne Dorléac, actriță franceză de film
1949: Corneliu Stroe, percuționist român
1952: Mircea Sandu, fotbalist român
1954: Ionel Tudor, compozitor și dirijor român
1956: Carrie Fisher, actriță americană
1958: Dan Creimerman, compozitor român
1976: Andrew Scott, actor irlandez
1978: Will Estes, actor american
1980: Kim Kardashian West, personalitate media
1983: Aaron Tveit, actor american
1984: Alana Husband, actriță, cascadoare

Sărbători:
Vatican: Sărbătoarea națională a Statului Vatican
Ziua mondială a misionarilor