Fapt divers

La zi: 24 decembrie – curiozităţi, aniversări

Insula Craciunului

1777: O expediție condusă de James Cook a ajuns la Insula Crăciunului, cel mai mare atol de corali din lume.

640: Papa Ioan al IV-lea devine papă.

1814: Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord au semnat tratatul de la Gent, prin care au pus capăt Războiului din 1812.

1818: Austriacul Franz Gruber a compus muzica celebrului cântec de Crăciun “Silent Night”.

1865: Șase veterani sudiști ai Războiului Civil American au pus bazele organizației Ku Klux Klan – Societatea “cagulelor albe”.
1871: Premiera, la Opera din Cairo, a operei „Aida” de Giuseppe Verdi (libretul Antonio Ghislanzoni).

1893: Industriașul american Henry Ford a testat primul său motor de automobil.

1897: Octavian Goga a debutat cu versuri în revista “Tribuna” din Sibiu.

1962: România și Elveția au ridicat relațiile diplomatice la nivel de ambasadă.

1964: Inaugurarea Teatrului „Ion Creangă” din București cu premiera „Harap Alb”, în regia lui Ion Lucian, directorul noului teatru; decretul de construire a teatrului a fost emis pe 4 mai 1965

1999: Cinci mii de “porți sfinte” ale unor edificii religioase din întreaga lume s–au deschis în noaptea de Crăciun pentru a marca începutul marelui Jubileu al anului 2.000. Prima poartă a fost deschisă de Papa Ioan Paul al II-lea, la Bazilica Sfântul Petru din Roma. Anul Sfânt s–a încheiat la 6 ian. 2001 (Ziua Botezului Domnului).

S-a născut azi:
3 î.Hr.: Galba, împărat roman (d. 69)
1798: Adam Mickiewicz, poet polonez (d. 1855)
1818: James Prescott Joule, fizician englez (d. 1889)
1896: Sandu Tudor, scriitor și jurnalist român, apoi monah, cu numele Daniil (d. 1962)
1922: Ava Gardner, actriță americană (d. 1990)
1942: Doan Viet Hoat, activist pentru drepturile omului vietnamez
1944: Titu Nicolae Gheorghiof, politician român
1944: Bela Kamocsa, muzician român de naționalitate maghiară, co-fondator al grupului Sfinții, ulterior Phoenix (d. 2010)

1949: Mircea Diaconu, actor român de teatru și film
mircea_diaconu_romania_trebuie_obtina_garantii_intrarea_egalitate

1958: Ionela Lăzureanu, sculptoriță română
1971: Ricky Martin, cântăreț pop portorican
Ricky-Martin-Getty

Sărbători:
Calendar ortodox si greco-catolic: sf. Cuvioasa Mucenita Eugenia (Ajunul Craciunului)

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + three =

To Top