in

La zi: 24 septembrie – curiozităţi, aniversări

1957: La Barcelona, a fost inaugurat cel mai mare stadion din Europa, Camp Nou.

622: Profetul Muhammad încheie pelerinajul de la Mecca la Medina.

787: Al doilea sinod de la Niceea (al șaptelea ecumenic) restabilește cultul icoanelor.

1180: Odată cu moartea împăratului Manuel I Comnenul, ultimul împărat al dinastiei Comnenilor, a început declinul Imperiului Bizantin.

1780: Generalul Benedict Arnold a dezertat din Armata Continentală americană în timpul războiului de independență al Statelor Unite și a trecut de partea britanicilor.

1829: Imperiul Rus și Imperiul Otoman au semnat Tratatul de la Adrianopol.

1906: Parcul Național Devils Tower National Monument devine primul monument național din Statele Unite ale Americii.

1970: A fost adus pe Pământ, pentru prima oară, sol lunar de către capsula de întoarcere a stației automate “Luna-16” aparținând URSS.

1973: Guinea-Bissau își declară independența față de Portugalia.

1998: O echipă internațională de chirurgi din Lyon a reușit primul transplant mondial de mană.

2009: Tezaurul de la Staffordshire descoperit de Terry Herbert, în apropiere Lichfield, Staffordshire, Anglia este declarat oficial tezaur de către autoritățile britanice, fiind considerat parte a Patrimoniului Coroanei. Valoarea estimată a tezaurului este peste un milion de lire sterline.

S-a născut azi:
15: Vitellius, împărat roman (d. 69)
1501: Girolamo Cardano, medic, matematician și cercetător italian (d. 1576)
1583: Albrecht Wenzel von Wallenstein, general german (d. 1634)
1895: André Frédéric Cournand, medic francezo-american, laureat Nobel (d. 1988)
1896: F. Scott Fitzgerald, scriitor american (d. 1940)
1916: Aurel Giroveanu, compozitor român
1941: Linda McCartney, cântăreață americană, soția lui Paul McCartney (d. 1998)
1942: Hansi Schmidt, handbalist născut în România
1941: Lucia Hossu-Longin, jurnalistă română
1951: Pedro Almodóvar, regizor spaniol de film

Sărbători:
Calendarul creștin ortodox și greco-catolic: Sfânta Tecla; Cuviosul Coprie
Ziua națională a Guinea-Bissau