Fapt divers

La zi: 7 decembrie – curiozităţi, aniversări

1732: A fost inaugurată Opera Regală la Covent Garden, Londra.

43 î.Hr.: Marcus Tullius Cicero este asasinat.

1742: A fost inaugurată Opera Regală din Berlin, actuala Operă de Stat; inaugurarea Operei Regale a avut loc cu spectacolul “Cezar și Cleopatra” de Karl Heinrich Graun.

1834: Corabia Marița, prima navă sub pavilion românesc, a plecat în primul voiaj în afara granițelor țării pe ruta Sulina – Constantinopol, comandant fiind Ioan Cristescu.

1881: A fost întemeiată “Societatea Politehnică din România”; primul președinte a fost Dimitrie Frunză.

1923: Edwin Hubble demonstrează existența corpurilor ceresti care sunt în afara Căii Lactee.

1972: În drum spre Lună, echipajul misiunii Apollo 17 a realizat fotografia „The Blue Marble”, prima fotografie clară a feței luminate a Pământului.

1992: A fost inaugurat, la Iași, Centrul cultural francez.

2001: Consiliul Miniștrilor de Justiție și de Interne ai Uniunii Europene decid ridicarea vizelor pentru cetățenii români care doresc să călătorească în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2002.

S-a născut azi:
967: Abū-Sa’īd Abul-Khair, poet persan (d. 1049)
1849: Maximilian Emanuel de Bavaria, fratele împărătesei Sisi a Austriei (d. 1893)
1861: Henri Mathias Berthelot, general, șeful misiunii militare franceze la București în timpul primul război mondial (d. 1931)

1863: Pietro Mascagni, compozitor și dirijor italian, creator al verisimului (d. 1945)
p01m5p5p

1935: Sorin Titel, prozator și eseist român (d. 1985)
1939: Nicolae Sabău, cântăreț român de muzică populară

1987: Aaron Carter, cântăreț american de muzică pop
Aaron-Carter

2003: Prințesa Catharina-Amalia a Țărilor de Jos, prințesă de Orania

Sărbători:
Calendar creștin-ortodox: sfânta Mucenică Filofteia de la Curtea de Arges; Sf. Ambrozie al Mediolanului
Ziua internațională a aviației civile

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × 1 =

To Top