Medicul Vlad Sârzea: “Sper să îmi cresc copilul într-un oraș mai curat, mai sigur”

Vlad Sârzea, 35 ani, călărășean, medic specialist din 2014, candidat Pro România pentru Consiliul Local Municipal Călărași

Facultatea de Medicină la București și rezidențiatul în medicină de urgență la Universitatea Picardie „Jules Verne” Amiens și Spitalul Universitar Amiens, Franța (2009-2014), apoi medic specialist la Spitalul General din Beauvais (Franța) până în 2017. Din 2017 angajat la Serviciul de Ambulanță al Județului Călărași și din 2020 și la UPU Călărași.

Oare la noi nu se poate?! Oare de ce?

– Când se apucă un doctor de politică?

– Tot timpul am trăit sub imperiul ideii că atunci când vrei să vezi ceva schimbat, trebuie să te implici. Astfel, după 8 ani de locuit și profesat în Franța, în anul 2017, când am considerat că este momentul pentru mine și familia mea să luăm o decizie în ceea ce privește familia și cariera noastră, am decis să ne întoarcem în orașul meu natal, Călărași. 

În condițiile în care pentru mine orașul Călărași timp de aproximativ 14 ani a însemnat un loc în care îmi petreceam vacanțele și ulterior concediile, la reîntoarcerea acasă am constatat o stagnare a dezvoltării acestuia. Mai mult, atunci când călătoresc în România și rămân plăcut impresionat de orașele vizitate, unele chiar mai mici și cu potențial economic mai scăzut decât orașul meu, se nasc unele întrebări: oare la noi nu se poate?! Oare de ce? Aș putea eu să îmi aduc contribuția la dezvoltarea rapidă a acestui oraș?

Sper să putem circula, cu toții,  pe străzi de o calitate europeană. 

– Ce speră un om să obțină din politică, după ce a intrat în acest domeniu fără să mai fi făcut asta înainte?

– În primul rând, sunt conștient că aspectele tehnice ale administrației publice locale îmi sunt necunoscute, și din păcate procedurile nu sunt din cele mai facile. Însă eu consider că prin natura meseriei învăț în permanență lucruri noi, unele mai grele, altele mai ușoare, și sunt sigur că voi deprinde și cunoștințele necesare procedurilor din administrație. 

Personal, nu sper să obțin nimic în afară de satisfacția că un proiect, o idee cu care am venit eu sau colegii mei este implementată rapid și este benefică majorității concetățenilor mei. Sper ca la final de mandat să pot fi mândru de orașul meu, sper să îmi cresc copilul într-un oraș mai curat, mai sigur. Sper să putem circula, cu toții,  pe străzi de o calitate europeană. 

Și cel mai mult, sper ca administrația publică locală din Călărași să beneficieze de maximul fondurilor europene disponibile în exercițiul bugetar viitor. Iar asta se poate numai dacă procedurile ce depind de Consiliul Local se fac cu celeritate și se votează în interesul comunității. Sper ca și viitorii colegi din alte partide să pună interesul comunității pe primul loc și odată ajunși acolo să lase deoparte jocurile politice care îngreunează procesul administrativ. 

Alexandru Chiriță este un om apreciat de cei cu care a lucrat și a lăsat în urmă numai cuvinte de laudă.

– Toți candidații au programe perfecte. Dumneavoastră de ce îl susțineți pe Alexandru Chiriță pentru Primăria Călărași?

– Pentru că este tânăr, serios, determinat și pentru că am putut să îi cunosc realizările de până acum. Este un om apreciat de cei cu care a lucrat și a lăsat în urmă numai cuvinte de laudă. Consider că este un om de acțiune, iar acest elan pe care îl degajă mă lasă să cred că se va lupta cu toate puterile pentru a accelera procesul de dezvoltare al municipiului, și pentru a promova proiecte inovative care să grăbească modernizarea orașului nostru.

 

Unii au citit și asta: