“Micul Prinț” , pe scena sălii de spectacole Barbu Știrbei din Călărași

În luna octombrie, are loc, la Călărași, piesa de teatru “Micul Prinț”.

Spectacolul, un proiect RED NOSE SOCIETY, ROTARI ENTERTAINMENT, cu sprijinul EPSON România, are loc pe 23 octombrie, ora 19.00, la Sala Barbu Știrbei a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.

Un bilet costă 40 de lei (categoria A) sau 30 de lei (categoria B) și poate fi achiziționat pe www.iabilet.ro și la Casa de Bilete a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.

Piesa de teatru “Micul Prinț” este o montare minimalistă, dedicată celor mari, care aduce la suprafață profunzimile celui mai citit text din literatura universală, într-o atmosferă sinceră și intimă.

Decorul, costumele, scenografia sunt construite de cei mai mari creatori ai lumii teatrului, pe numele lor: spectatorii.
Laboratorul de creație: imaginația.
Mijloace: cuvântul, muzica și fantezia.
Cadrul: scena de teatru.

3 actori cu 3 instrumente îi poartă pe privitori pe toate planetele vizitate de Micul Prinț, într-o poveste emoționantă presărată cu personaje comice și situații inedite, toate acompaniate de muzică live.

„Ochii sunt orbi. Limpede nu vezi decât cu inima.”

Din distribuția piesei “Micul Prinț” fac parte: Dora Notărescu, Vlad Gălățianu și Ștefan Ruxanda.

Unii au citit și asta: