in

Mircea Geoana: Mai sunt 30 de zile până la victorie

Mircea Geoana despre Lucian Croitoru”Mai sunt 30 de zile până când vom reda România românilor, până la victorie!” Aşa şi-a început candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al României, Mircea Geoană, discursul în faţa simpatizanţilor adunaţi, vineri 23.10.2009, în prima zi de campanie la Sala Sporturilor din Ploieşti.

Liderul social-democrat a spus susţinătorilor că alegerile din toamnă  sunt cele mai importante din istoria recentă a României şi că victoria pe care o aşteaptă pe 6 decembrie nu va fi a sa sau a PSD ci va schimba cursul istoriei.

În discursul său liderul social-democrat a spus că au trecut 5 ani de mandat al lui Traian Băsescu în care speranţele au fost spulberate şi i-a chemat pe toţi românii să se unească împrejurul valorilor naţionale: munca cinstită şi familia creştină. Totodată, Mircea Geoana le-a spus celor prezenţi că Traian Băsescu şi PDL continuă atacurile sub centură. Răspunzând “invitaţiei” de a fi prim-ministru pe care Traian Băsescu i-a adresat-o, Mircea Geoană afirmă că este o încercare jalnică de diversiune. ”Domnule Băsescu, din două-una! Fie vă este frică, fie aţi consumat experimental droguri uşoare. După 5 ani de zile şi după 3 rânduri de alegeri pe care le-am câţtigat, PSD-ul conduce în sondaje iar lui Traian Băsescu şi PDL-ului le este teamă că vor lua bătaie”.

Liderul social-democrat a făcut apel la solidaritate pentru o luptă eficientă  împotriva crizei economice, după ce actualul preşedinte ”a aruncat prosopul în lupta cu criza”. La întrebarea retorică ”Trăiţi bine după 5 ani cu Băsescu” sala a răspuns într-un glas: ”Nu”.

Candidatul PSD a mai spus că viitorul preşedinte va trebui să aducă  un guvern nou care să facă tot ce poate pentru a salva locurile de muncă, prioritatea numărul 1 a românilor. Mircea Geoană a spus că ”românii trebuie să aleagă între ura şi dezbinarea provocată de Traian Băsescu şi un nou model social care să schimbe România. ”De fiecare dată ne-am unit când ne-a fost greu. Promit să dau înapoi tot ce am mai bun în mine, ca să facem din România o ţară mai bună, pe care o merităm”, a conchis Mircea Geoană.