Mircea Geoană: “Statul să fie un partener real pentru mediul privat, în vremuri grele, şi nu să rămână un stat vătaf şi asupritor”

Mircea Geoana relansare economicaCandidatul Alianţei PSD+PC la preşedinţie, Mircea Geoană, a arătat, marţi, la dezbaterea „Construim România Împreună”, cu principalii intreprinzători din industria de construcţii, că implicarea statului în acest sector poate determina relansarea economică în 2010 şi poate aduce un surplus de locuri de muncă.

Mircea Geoană a subliniat că noul guvern va trebui să folosească garanţia de 1 miliard de euro nu pentru programul „Prima casă”, care a fost un eşec, ci pentru proiectul PSD de construire a 50.000 de locuinţe pentru tineri.

Preşedintele PSD a estimat că, în acest fel, sectorul construcţiilor poate fi spriinit şi se poate constitui în motorul relansării economice în 2010 şi al regăsirii multor locuri de muncă.

„Obiectivul pe care România trebuie să şi-l propună pentru 2010 este asigurarea unei minime creşteri economice. Acest lucru este încă posibil. Un astfel de proiect de construire a 50.000 de locuinţe ne-ar permite atingerea acestui obiectiv, ca anul 2010 să fie anul unei minime relansări economice, urmând ca 2011 şi 2012 să fie ani de creştere economică mult mai viguroasă”, a arătat Mircea Geoană.

Candidatul Alianţei PSD+PC la preşedinţie a remarcat faptul că o extindere pe orizontală prin mobilarea completă a locuinţelor cuprinse în programul de construire a acestui fond locativ ar asigura comenzi substanţiale şi pentru industria mobilei, a aparaturii electrocasnice şi a materialelor sanitare.

„Sectorul construcţiilor şi orizonatala acestei industrii reprezintă şi o cale de păstrare a locurilor de muncă şi de regăsire de locuri de muncă. Un astfel de proiect va putea asigura şi rezolvarea unei probleme sociale”, a subliniat Preşedintele PSD.

Mircea Geoană le-a cerut principalilor investitori din industria constructoare soluţii de aplicare a acestui program, el precizând că parlamentarii PSD vor propune amendamente specifice la proiectul de buget de stat pe 2010 şi va veghea ca noul guvern să aplice cu prioritate proiectul de construire a fondului locativ.

„În perioade de recesiune dramatică, guvernul şi statul român au obligaţia să găsească metode care să stimuleze consumul şi să antreneze pe orizontală economia românească. Actuala conducere a României a aruncat prosopul şi a abandonat lupta cu criza. Ne propunem ca statul să fie un partener real pentru mediul privat, în vremuri grele, şi nu să rămâ un stat vătaf şi asupritor care cere taxe şi nu plăteşte facturile la timp”, a subliniat Mircea Geoană.

Mircea Geoana

Unii au citit și asta: