Modelu, Călărași: Un copil de 1 an a căzut într-o fosă septică

Joi, 7 martie 2019, pompierii călărășeni au intervenit rapid pentru salvarea unui copil de 1 an și 6 luni, care a a căzut accidental într-o fosă septică din comuna Modelu.

S-au deplasat la fața locului două autospeciale de descarcerare și o autospecială de prim ajutor SMURD.

Potrivit primelor informații, copilul de un an și jumătate căzuse prin deschizătura fosei septice, care avea un diametru de aproximativ 35 de centimetri. Pentru a evita rănirea copilului, pompierii au optat pentru o variantă rapidă, coborând în fosa septică cu ajutorul accesoriilor de alpinism din dotare un băiețel în vârstă de aproximativ 6-7 ani care să-l extragă pe cel mic.

În scurt timp, copilul era la suprafață, conștient, nevătămat, cu lacrimi în ochi de la sperietură și plin de ”noroc”.

Salvatorul a fost felicitat de către toată lumea și mai ales de către pompieri.

Copilul căzut a primit îngrijiri din partea paramedicilor SMURD și a fost transportat la spital.

Unii au citit și asta: