Moș Nicolae a venit la Consiliul Județean pentru elevii cu rezultate bune la școală

34 de copii din județul Călărași cu rezultate foarte bune la învățătură, dar la care Moș Nicolae ajunge mai greu sau deloc, sunt zilele acestea personajele principale ale campaniei umanitare derulate de conducerea și funcționarii Consiliului Județean Călărași.

Sub sloganul “Moș Nicolae vine la CJC pentru copiii care nu au ghetuțe”, acțiunea a debutat în prima zi a lunii cadourilor cu amenajarea spațiului pentru noile perechi de ghetuțe cumpărate de aparatul propriu al instituției noastre.

Din 3 decembrie, toți cei care au dorit să doneze haine, jucării și dulciuri au putut să o facă în foaierul Consiliului Județean Călărași pentru a transforma o secundă de bunătate în sacul plin al Moșului.

Campania s-a adresat consilierilor județeni, instituțiilor subordonate consiliului, angajaților CJC, executivului și s-a încheiat joi, 6 decembrie 2018, atunci când copiii au venit “la oraș” să-și primească darurile.

Copiii din județ sunt tot ai noștri!

Unii au citit și asta: