in ,

Nicușor Cionoiu: ”Salariul minim european va fi introdus în România în acest an”

”Salariul minim european va fi introdus în România în acest an.
Creșterea salariului minim la 3.700 lei, anunțată de către Premierul Marcel Ciolacu pentru data de 1 iulie 2024, va ridica veniturile salariale la nivelul corespunzător pentru introducerea mecanismului de majorare automată a salariilor, care să garanteze creșterea nivelului de trai și a puterii de cumpărare pentru toți salariații din România.
În acest sens, specialiștii PSD lucrează deja la elaborarea unei propuneri de reglementare, pentru transpunerea în legislația națională a Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.
Introducerea salariului minim european va constitui un beneficiu important în special pentru salariații din sectorul privat, unde există cel mai mare număr de angajați încadrați cu acest nivel minim de salarizare.” Nicușor Cionoiu, senator PSD Călărași